6.4. ACREDITAREA ÎN TEMEIUL REGULAMENTULUI (CE) NR. 765/2008 (ORGANISME NAȚIONALE DE ACREDITARE)

6.4. ACREDITAREA ÎN TEMEIUL REGULAMENTULUI (CE) NR. 765/2008

 

— Fiecare stat membru desemnează un singur organism național de acreditare.
— Acreditarea este efectuată ca o activitate a unei autorități publice.
— Responsabilitățile și sarcinile organismului național de acreditare trebuie diferențiate în mod clar de cele ale celorlalte autorități naționale.
— Acreditarea trebuie să fie asigurată fără scop lucrativ.
— În cadrul UE, organismele de acreditare nu sunt autorizate să intre în concurență cu alte organisme de acreditare.
— În cadrul UE, organismele de acreditare nu pot să își exercite activitatea decât pe teritoriul propriului stat membru.

6.4.1. ORGANISME NAȚIONALE DE ACREDITARE

Conform regulamentului, fiecare stat membru poate desemna un singur organism național de acreditare. Numai organismele naționale de acreditare pot să acrediteze organismele de evaluare a conformității. Niciun alt organism nu poate pretinde că furnizează astfel de servicii, indiferent dacă în conformitate cu standarde armonizate sau cu standarde nearmonizate. Această dispoziție este fundamentală pentru funcționarea acreditării în cadrul UE și pentru cadrul acreditării stabilit de regulament. Statele membre nu sunt obligate să își creeze propriul organism național de acreditare dacă estimează că acest lucru nu este viabil din punct de vedere economic sau dacă consideră că nu este util să propună o acreditare pentru toate activitățile. Acest lucru înseamnă că, în niciun caz, pe teritoriul unui stat membru nu poate fi activ mai mult de un organism de acreditare pentru o activitate dată. Prin urmare, în scopul de a asigura transparența, statele membre sunt obligate să informeze Comisia și celelalte state membre atunci când recurg la un organism național de acreditare dintr-un alt stat membru.

O listă a organismelor naționale de acreditare este disponibilă online (250). Organismele naționale de acreditare trebuie să facă publice activitățile pentru care realizează acreditarea.

Regulamentul nu prescrie forma juridică pe care trebuie să o aibă un organism național de acreditare. Prin urmare, organismul național de acreditare poate activa în cadrul unui minister, poate fi o agenție guvernamentală sau poate fi organizat ca o întreprindere privată. Cu toate acestea, regulamentul prevede foarte clar că acreditarea trebuie să fie
o activitate asigurată de către o autoritate publică și, în acest sens, trebuie să fie recunoscută oficial de către statul membru.

De asemenea, responsabilitățile și sarcinile organismului național de acreditare trebuie diferențiate în mod clar de cele ale altor autorități naționale. Această dispoziție are scopul de a consolida independența organismului național de acreditare, precum și imparțialitatea și obiectivitatea activităților acestuia. Dacă organismul național de acreditare face parte dintr-o structură publică mai mare, cum ar fi un minister, celelalte departamente nu trebuie să influențeze deciziile în materie de acreditare. Procesul de acreditare trebuie să rămână separat de celelalte funcții. Este absolut imperativ ca organismul național de acreditare să evite orice conflict de interese. Acest lucru este valabil și în cazul anumitor sarcini pe care și lear putea asuma organismul național de acreditare. În timp ce Decizia nr. 768/2008/CE prevede că organismul național de acreditare poate exercita funcțiile unei autorități de notificare (251), delegarea de competențe trebuie să fie clar documentată, iar condițiile de imparțialitate, în speță separarea atribuțiilor în cadrul organismului de acreditare, trebuie să fie garantate.

În cazul în care atribuțiile de notificare sunt delegate organismului național de acreditare, obligațiile organismului prevăzute de regulament rămânând cu toate acestea aplicabile. Aceasta înseamnă că rolul său este de a evalua competența tehnică a organismelor de evaluare a conformității în conformitate cu procesul de acreditare deplină, fiind necesar să se elibereze un certificat de acreditare în cazul în care a fost stabilită competența tehnică a organismului de evaluare a conformității. Organismul național de acreditare nu poate efectua alte evaluări care nu îndeplinesc cerințele respective sau care îndeplinesc cerințe mai puțin stricte care nu ar justifica emiterea unui certificat de acreditare.

Cu alte cuvinte, în cazul în care atribuția de notificare urmează să fie delegată organismului național de acreditare, numai notificarea organismelor de evaluare a conformității acreditate ar fi posibilă. Notificarea organismelor de evaluare a conformității a căror competență nu a fost evaluată în funcție de criteriile privind acreditarea deplină nu va fi posibilă dacă nu s-a luat nicio decizie cu privire la o astfel de delegare. Aceasta înseamnă totodată că organismul național de acreditare nu ar exercita nicio putere discreționară în ceea ce privește notificarea unui organism, certificatul de acreditare relevant urmând să ducă la o notificare automată (252).

În plus, în activitățile sale de acreditare, organismul național de acreditare trebuie să îndeplinească un anumit număr de condiții în ceea ce privește reprezentarea părților interesate, precum și managementul și controalele sale interne.

Deciziile cu privire la evaluare trebuie să fie luate de o altă persoană decât cea care a efectuat evaluarea organismului de evaluare a conformității. Organismul de acreditare trebuie să dispună de personal competent în număr suficient pentru a garanta realizarea sarcinilor sale. Trebuie instituite proceduri pentru a se asigura că personalul este competent și își îndeplinește sarcinile în mod corespunzător. De asemenea, trebuie instituite măsuri adecvate pentru a asigura confiden­țialitatea informațiilor obținute de către organismele de evaluare a conformității, iar organismul de acreditare areobligația de a nu impune clienților săi sarcini inutile. De asemenea, organismele de acreditare trebuie să dispună de un mecanism de rezolvare a reclamațiilor.

În continuare, regulamentul prevede că organismul național de acreditare trebuie să dispună de resurse suficiente pentru îndeplinirea adecvată a sarcinilor sale; aceasta înseamnă nu doar personal competent în număr suficient, ci și alte resursepentru executarea unor sarcini speciale, cum ar fi activitățile de cooperare legate de acreditarea europeană și interna­țională și activitățile necesare sprijinirii politicii publice și care nu sunt autofinanțate. În acest sens, o participare adecvatăîn cadrul EA, în cadrul comitetelor acesteia și în procesul de evaluare la nivel de omologi dobândește o importanțăprimordială. Statele membre ar trebui să faciliteze participarea organismelor lor naționale de acreditare la aceste tipuride activități.

De asemenea, din această perspectivă, organismele naționale de acreditare sunt obligate să publice conturile lor anualeauditate. Obiectivul acestei dispoziții este mai larg decât de a demonstra robustețea gestionării financiare în scopulevaluării la nivel de omologi. Astfel, organismele naționale de acreditare trebuie să demonstreze clar că principiiledirectoare privind caracterul necomercial și existența unor resurse suficiente pentru a garanta competența în toateactivitățile sunt respectate. Ținând cont de obiectivul global al regulamentului care vizează instaurarea acreditării caultim nivel de control în sistemul de evaluare a conformității, în cazurile în care organismul de acreditare face partedintr-o structură mai largă, această cerință trebuie înțeleasă ca un instrument care permite să se demonstreze respectareaacestor principii și nu ca un instrument utilizat pentru a crea constrângeri birocratice inutile pentru statele membre. Prinurmare, organismele de acreditare instituite în cadrul unor departamente ministeriale trebuie să fie în măsură să îșiprezinte cel puțin datele bugetare și financiare globale care acoperă resursele globale, cheltuielile globale și operaționale,precum și toate politicile financiare care li se aplică, pentru a putea demonstra că dispun de resurse suficiente pentru a-șiîndeplini sarcinile în mod corect, respectând, în același timp, principiul privind caracterul necomercial.

Statele membre au responsabilitatea de a se asigura că organismele naționale de acreditare îndeplinesc în mod constantcerințele prevăzute de regulament și că iau măsuri corective dacă cerințele nu sunt îndeplinite. Prin urmare, acesteatrebuie să țină cont de rezultatele evaluării la nivel de omologi organizate în cadrul infrastructurii europene deacreditare.

6.4.2. CARACTERUL NECONCURENȚIAL ȘI NECOMERCIAL AL ORGANISMELOR NAȚIONALE DE ACREDITARE

 

Obiectivul regulamentului de a instaura un cadru coerent pentru acreditare, care să stabilească acreditarea ca ultimul nivel de control, are la bază principiile privind caracterul necomercial și neconcurențial.

Din acest motiv, deși se presupune că acreditarea constituie o activitate cu finanțare proprie, aceasta trebuie să fie exercitată fără scop lucrativ. Aceasta înseamnă că organismele naționale de acreditare nu au scopul de a-și optimiza câștigurile sau de a distribui profituri. Deși pot să își ofere serviciile în schimbul unei remunerații sau să obțină venituri, orice venit excedentar trebuie investit în dezvoltarea activităților de acreditare atât timp cât acestea vor corespunde sarcinilor generale care le revin organismelor de acreditare. Obiectivul principal al acreditării nu este atât de a produce venituri, cât de a îndeplini o sarcină de interes public.

Veniturile în exces periodice ar putea semnala existența posibilității de a reduce tarifele percepute pentru acreditare și de a încuraja organismele de evaluare a conformității de mai mică anvergură să solicite acreditarea. Având în vedere importanța pe care regulamentul o acordă caracterului non-profit al acreditării, considerentul 14 clarifică faptul că acreditarea nu are scopul de a produce câștiguri pentru proprietarii sau membrii săi. În cazul în care ar trebui totuși să existe unele câștiguri, situația poate fi corectată prin reducerea tarifelor sau prin reutilizarea veniturilor în scopul dezvoltării în continuare a acreditării, astfel încât să se evite orice conflict cu principiul non-profit prevăzut de regulament. Se poate preconiza, în mod rezonabil, că orice excedent de venituri generate de un organism de acreditarear putea fi, de asemenea, utilizat pentru a susține implicarea organismului de acreditare în activitățile de acreditare desfășurate în sfera europeană, internațională sau publică.

Indiferent de structura juridică a organismului național de acreditare, ar trebui așadar să nu existe un transfer regulat de excedent de venituri pentru proprietarii sau membrii organismului național de acreditare, publici sau privați. Utilizarea acreditării ca o altă formă de venituri pentru stat ar crea, în consecință, îndoieli serioase cu privire la respectarea intenției regulamentului în ceea ce privește caracterul non-profit al acreditării.

În aceeași ordine de idei, acreditarea trebuie să fie stabilită ca o activitate net distinctă de celelalte activități de evaluarea conformității. Prin urmare, un organism național de acreditare nu este autorizat să ofere sau să presteze activități sau servicii pe care le oferă sau le prestează un organism de evaluare a conformității. De asemenea, acesta nu poate să furnizeze servicii de consultanță, să dețină părți sau să aibă un interes financiar într-un organism de evaluare a conformității sau să intre în concurență cu organisme de evaluare a conformității, astfel încât să se evite orice conflict de interese.

Mai mult, pentru a respecta principiul privind caracterul necomercial, regulamentul nu permite nici ca organismele de acreditare să intre în concurență cu alte organisme de acreditare. În cadrul UE, acestea nu își pot exercita activitatea decât pe teritoriul propriului stat membru. Acreditarea transfrontalieră este prevăzută numai în cazuri excepționale, menționate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2008. În cazul în care condițiile enunțate la articolul respectiv nu sunt îndeplinite, organismele de evaluare a conformității trebuie să solicite acreditarea unui organism național de acreditare din statul membru în care sunt stabilite. Acest lucru se aplică tuturor activităților de evaluare a conformității care se derulează în Europa și privesc produse sau servicii destinate a fi introduse pe piață (253).

 NOTE:

(250) Site-ul web al NANDO: http://ec.europa.eu/growth/tools-databases/nando/ precum și site-ul web al EA: http://www.european-accreditation.org/

(251) Articolul R14 alineatul (2) din anexa I la Decizia nr. 768/2008/CE.

(252) Cea mai mare parte a legislației de armonizare a Uniunii aliniată la Decizia (CE) nr. 768/2008 conține o dispoziție conform căreia autoritatea de notificare poate delega atribuțiile de notificare în anumite condiții. În acest caz, ea poate încredința notificarea organismelor de evaluare a conformității acreditate unui organism național de acreditare, în timp ce autoritatea de notificare ar trebui să notifice organismele de evaluare a conformității neacreditate (dacă hotărăște să mențină notificările neacreditate). Un astfel de sistem ar necesita o bună coordonare internă în interiorul statului membru.

(253) A se vedea punctul 6.6 privind acreditarea transfrontalieră.

Sursa: „Ghidul albastru” din 2016 referitor la punerea în aplicare a normelor UE privind produsele (http://ec.europa.eu)