3.5. ALTI INTERMEDIARI: PRESTATORI DE SERVICII INTERMEDIARI IN TEMEIUL DIRECTIVEI PRIVIND COMERTUL ELECTRONIC

Directiva privind comertul electronic (146) stabileste cadrul juridic pentru comertul electronic in UE. Aceasta stabileste norme armonizate privind aspecte precum transparenta si cerintele de informare pentru prestatorii de servicii online, comunicarile comerciale sau contractele electronice.

Directiva privind comertul electronic nu se refera la categorii de operatori economici, ci mai degraba descrie diferitele categorii de activitati. Cele mai relevante categorii de activitati, din punctul de vedere al sigurantei si conformitatii, sunt activitatile de stocare-hosting (147). Prin activitatile de stocare-hosting se intelege activitati precum stocarea informatiilor furnizate de destinatarul serviciului, de exemplu magazinele online si pietele sau platformele online.

Prestatorii de servicii intermediari care desfasoara activitatile descrise mai sus beneficiaza de o exonerare de raspundere pentru daune sau sanctiuni penale legate de continutul furnizat de partile terte care utilizeaza retelele lor. Cu toate acestea, exonerarea de raspundere nu este absoluta. In ceea ce priveste activitatile de stocare-hosting, care sunt cele mai relevante pentru siguranta si conformitatea produselor, exonerarea se aplica numai daca prestatorul de servicii intermediar (1) nu are cunostinta de caracterul ilicit al informatiilor gazduite si daca (2), odata cu constientizarea continutului ilicit (de exemplu, printr-o notificare „suficient de precisa si justificata in mod corespunzator” (148)), actioneaza prompt pentru a elimina sau a bloca accesul. In cazul in care nu indeplinesc aceste criterii, ei nu pot face obiectul exonerarii si, prin urmare, pot fi considerati responsabili pentru continutul pe care il gazduiesc.

In conformitate cu articolul 15 din Directiva privind comertul electronic, statele membre nu pot impune acestor prestatori nicio obligatie generala de a monitoriza continutul si nicio obligatie generala de a cauta activ fapte sau circumstante care sa indice ca activitatile sunt ilicite. Aceasta inseamna ca autoritatile nationale nu pot impune intermediarilor obligatia generala de a monitoriza activ intregul lor trafic de internet si de a cauta elemente care sa indice activitati ilicite, precum produsele nesigure.

Cu toate acestea, interdictia privind monitorizarea generala nu restrictioneaza dreptul autoritatilor publice in ceea ce priveste stabilirea cerintelor de monitorizare specifice, desi domeniul de aplicare al acestor dispozitii trebuie sa fie definit. Ca exemplu de domeniu politic distinct, dar cu anumite similitudini, o instanta poate impune prestatorilor de servicii sa se asigure ca anumite site-uri web, care prezinta exclusiv un continut care incalca drepturile de autor sau care contin produse contrafacute, sunt blocate pentru utilizatorii dintr-un stat membru dat.

In practica, acest lucru se traduce prin faptul ca autoritatile nationale pot contacta prestatorii de servicii de stocare hosting care, dupa ce sunt informati in legatura cu o activitate ilicita, trebuie, daca doresc sa beneficieze de exonerarea de raspundere, sa elimine sau sa blocheze continutul respectiv, ceea ce inseamna ca produsele nesigure sau neconforme nu ar mai fi accesibile consumatorilor din UE prin intermediul serviciilor lor. Cu toate acestea, autoritatile de supraveghere a pietei ar trebui sa isi intemeieze activitatile pe dispozitiile aplicabile din Regulamentul (CE) nr. 765/2008 si pe legislatia de armonizare relevanta a Uniunii si, prin urmare, sa vizeze, in primul rand, operatorul economic responsabil. Autoritatile de supraveghere a pietei ar trebui sa evalueze masurile cele mai potrivite care trebuie luate de la caz la caz si pe baza principiului proportionalitatii, tinand seama de nivelul de risc, daca operatorul economic este identificabil, de gradul de urgenta, daca au fost luate masuri impotriva unui produs dat etc.

Termenul „continut” se refera la o oferta de produs online (de exemplu, poza, descrierea etc.). Termenul „activitate ilicita”se refera la activitatile reglementate atat de legislatia penala, cat si de cea administrativa. Exonerarea de raspundere civila se refera la raspunderea civila, administrativa si penala pentru toate tipurile de activitati ilicite initiate online de terte parti, cum ar fi piratarea drepturilor de autor si a marcilor, practicile comerciale neloiale etc. Directiva urmareste sa gaseasca un echilibru intre toate interesele care sunt in joc. Temeiul juridic pentru notificarea si obligatia prestatorilor de servicii de stocare-hosting de a elimina sau de a bloca accesul la continuturile ilicite este cuprins in transpunerea la nivel national a Directivei privind comertul electronic. Mai mult, majoritatea intermediarilor online si-au elaborat propriile mecanisme de raportare.

NOTE:

(146) Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societatii informationale, in special ale comertului electronic, pe piata interna (directiva privind comertul electronic) (JO L 178,17.7.2000, p. 1).

(147) Alte activitati descrise de directiva sunt: 1. „activitatile de simpla transmitere” (cum ar fi transmiterea informatiilor furnizate de destinatarul serviciului) sau furnizarea accesului la o retea de comunicatii (de exemplu, prestatori de servicii de internet); si 2.„activitatile de stocare-caching”, cum ar fi transmiterea mai eficienta de informatii, de exemplu duplicarea unei baze de date care copiaza continutul serverului initial pentru a asigura o acoperire globala.

(148) In cauza C-324/09, L’Oréal vs. eBay, Curtea Europeana de Justitie a clarificat faptul ca intrebarea relevanta referitoare la conditiile necesare pentru a beneficia de o exonerare de raspundere a fost daca eBay a avut cunostinta de fapte sau circumstante din care sa fi rezultat ca activitatea ilicita a fost evidenta (a se vedea punctele 120-123).

Sursa: „Ghidul albastru” din 2016 referitor la punerea in aplicare a normelor UE privind produsele (http://ec.europa.eu)