4.2. CERINȚE ÎN MATERIE DE TRASABILITATE

4.2. CERINȚE ÎN MATERIE DE TRASABILITATE

— Cerințele în materie de trasabilitate permit urmărirea istoricului unui produs și sprijină supravegherea pieței. Acestea permit autorităților de supraveghere a pieței să identifice operatorii economici responsabili și să obțină dovezi care atestă conformitatea produsului.

— Cerințele în materie de trasabilitate includ etichetarea produsului și identificarea operatorilor economici din lanțul de distribu­ție.

4.2.1. DE CE ESTE IMPORTANTĂ TRASABILITATEA?

Trasabilitatea reprezintă capacitatea de a urmări istoricul unui produs.

Din punctul de vedere al autorității de reglementare, trasabilitatea este importantă deoarece permite o aplicare eficientă a reglementărilor prin intermediul supravegherii pieței și al acțiunilor corective adoptate, inclusiv retragerea și rechemarea produselor. Aceasta permite urmărirea produselor nesigure sau neconforme în amontele lanțului de distribuție și identificarea rolurilor și responsabilităților operatorului economic de-a lungul lanțului. Trasabilitatea permite autorităților de supraveghere a pieței să urmărească produsele până la poarta fabricii și, în unele cazuri, de la fabrică la utilizatorul final.

Din punctul de vedere al producătorilor, trasabilitatea este importantă deoarece permite un control eficace al procesului de producție și al furnizorilor înainte de comercializarea produselor, precum și controlul lanțului lor de distribuție după introducerea produselor pe piață. În caz de neconformitate, producătorii sunt în măsură să limiteze impactul rechemărilor sau al retragerilor în funcție de precizia sistemului lor de trasabilitate.

4.2.2. DISPOZIȚII ÎN MATERIE DE TRASABILITATE

Legislația de armonizare a Uniunii este normativă în ceea ce privește rezultatele care trebuie obținute, însă nu și în ceea ce privește mijloacele pentru a ajunge la rezultatele respective. Astfel, legislația de armonizare a Uniunii prevede cerințe în materie de trasabilitate a produselor puse la dispoziție pe piață, fără a preciza însă cum trebuie îndeplinite sau puse în aplicare aceste cerințe. De asemenea, legislația de armonizare a Uniunii este neutră pe plan tehnologic, în sensul că nu descrie tehnologia care trebuie utilizată (de exemplu, prin imprimare sau presare). Producătorii trebuie să aleagă sistemul de trasabilitate pe care îl consideră cel mai adecvat, ținând cont de produsele și de sistemul lor de fabricație și de distribuție.

Indicarea pe produs a numelui și a adresei producătorului, precum și a importatorului, în cazul produselor importate, constituie o cerință fundamentală în materie de trasabilitate. În caz de necesitate, aceasta permite autorităților de supraveghere a pieței să ia rapid legătura cu operatorul economic responsabil de introducerea pe piața Uniunii a unui produs nesigur sau neconform.

Nu există nicio obligație explicită conform căreia adresele trebuie să fie precedate de mențiunile „fabricat de”, „importat de” sau „reprezentat de”. Cu toate acestea, informația furnizată nu trebuie să inducă în eroare utilizatorul final și autoritățile de supraveghere a pieței în ceea ce privește locul de fabricație și adresa fiecărui operator economic (191). Dacă astfel de mențiuni nu sunt prezente, autoritățile de supraveghere a pieței vor decide rolul care trebuie atribuit fiecărui operator economic. În acest caz, operatorului economic îi revine sarcina de a demonstra că îndeplinește un rol diferit.

Nu există nicio obligație de a traduce în toate limbile impuse mențiunile „fabricat de”, „importat de” sau „reprezentat de”. Aceste mențiuni sunt considerate a fi ușor de înțeles în toate limbile oficiale ale UE.

Regulamentul (CE) nr. 765/2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor, precum și Decizia nr. 768/2008/CE privind un cadru comun pentru comercializarea produselor stabilesc practicile curente în materie de trasabilitate, impunând etichete de trasabilitate specifice. Dispozițiile de referință din Decizia nr. 768/2008/CE reflectate în legislația de armonizare a Uniunii impun ca:

1. producătorii să indice următoarele trei elemente:

1. denumirea lor;

2. denumirea lor comercială înregistrată sau marcalor înregistrată (192); și

3. adresa la care pot fi contactați, pe produs sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul. Adresa trebuie să indice un singur punct de contact pentru producător (193);

2.importatorii să indice următoarele trei elemente:

1. denumirea lor;

2. denumirea lor comercială înregistrată sau marcalor înregistrată; și

3. adresa la care pot fi contactați, pe produs sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul (194);

3. producătorii să se asigure că pe produsele lor sunt marcate tipul, lotul, numărul de serie sau de model ori un altelement care permite identificarea lor sau, atunci când dimensiunea sau natura produsului nu o permite, că informațiile solicitate figurează pe ambalaj sau într-un document care însoțește produsul (195); și

4. operatorii economici să identifice orice operator economic care le-a furnizat un produs și orice operator economic căruia i-au furnizat un produs (196).

4.2.2.1. Obligația producătorilor de a-și indica denumirea și adresa

Producătorii sunt obligați să indice următoarele trei elemente:

1. denumirea lor;

2. denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată; și

3. adresa la care pot fi contactați, pe produs sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pe ambalaj și/sau într-un document care însoțește produsul.

În general, denumirea și adresa trebuie să fie aplicate pe produs. Cu toate acestea, în mod excepțional, ele pot fi mutate de pe produs în cazul în care această regulă nu poate fi respectată. Această măsură se poate justifica atunci când aplicarea pe produs nu se poate realiza în condiții tehnice sau economice rezonabile, excluzând, totuși, motivele de ordin estetic. Producătorului îi revine sarcina de a efectua evaluarea. Această evaluare trebuie efectuată în funcție de dimensiunea sau de natura produsului (197). Unele produse, cum ar fi aparatele auditive, senzorii sau alte produse similare sunt pur și simplu prea mici pentru a se putea afișa pe ele astfel de informații. În aceste cazuri, se prevede aplicarea informațiilor respective, cu prioritate, pe ambalaj și, în lipsa acestuia, în documentul care însoțește produsul, cu excepția cazului în care legislația sectorială de armonizare a Uniunii impune prezența informațiilor atât pe ambalaj, cât și în documentele care însoțesc produsul.

Producătorul trebuie să se conformeze acestei obligații, indiferent de localizarea sa (în cadrul sau în afara UE). Această dispoziție implică faptul că produsele vândute fără ambalaj și fără documente însoțitoare trebuie să afișeze denumirea și adresa producătorului direct pe produs.

Adresa trebuie să indice un singur punct de contact pentru producător, în special pentru a putea fi contactat de autoritățile de supraveghere a pieței. Textul juridic obligă producătorul să menționeze pe produs un punct de contact unic. Este autorizat un singur punct de contact pentru fiecare produs. Nu este obligatoriu ca acesta să fie adresa la care producătorul este stabilit efectiv. Adresa afișată poate fi, de exemplu, cea a reprezentantului autorizat sau ceaa serviciului clienți.

Punctul de contact unic nu trebuie să se afle neapărat în fiecare stat membru în care produsul este pus la dispoziție. Cu toate acestea, producătorul poate să menționeze alte adrese (198), cu condiția să se precizeze clar care este punctul de contact unic. Prin urmare, acesta din urmă trebuie să fie menționat pe produs sau în documente ca „punct de contact unic”. Adresa sau țara nu trebuie să fie traduse obligatoriu în limba statului membru pe piața căruia este pus la dispoziție produsul, însă caracterele limbii utilizate trebuie să permită identificarea originii și a denumirii societății.

Un site web intră la categoria de informații suplimentare, dar nu este suficient pentru a constitui o adresă. În mod normal, o adresă cuprinde numele unei străzi și un număr sau o căsuță poștală și un număr și codul poștal și numeleorașului, dar este posibil ca unele țări să aplice un model diferit.

4.2.2.2. Obligația importatorilor de a-și indica denumirea și adresa

Importatorii trebuie, de asemenea, să indice următoarele trei elemente:

1. denumirea lor;

2. denumirea lor comercială înregistrată sau marca lor înregistrată; și

3. adresa la care pot fi contactați, pe produs sau, în cazul în care acest lucru nueste posibil, pe ambalaj și/sau într-un document care însoțește produsul. Dispoziția se referă la o adresă la care importatorii pot fi contactați, în special de autoritățile de supraveghere a pieței. Nu este vorba, în mod obligatoriu, despre adresa la care importatorul este stabilit efectiv, ci poate, de exemplu, să fie adresa serviciului clienți.

În general, identificarea și adresa importatorului trebuie să fie indicate pe produs. Numai când acest lucru nu este posibil, identificarea și adresa importatorului pot fi indicate pe ambalaj și/sau într-un document care însoțește produsul. Acesta ar putea fi cazul în special atunci când importatorul ar fi obligat să deschidă ambalajul pentru a aplica pe produs denumirea și adresa sa. Informațiile suplimentare ale importatorului nu trebuie să ascundă informațiile aplicate pe produs de către producător.

Un site web intră la categoria de informații suplimentare, dar nu este suficient pentru a constitui o adresă de contact. În mod normal, o adresă cuprinde numele unei străzi și un număr sau o căsuță poștală și un număr și codul poștal și numele orașului, dar este posibil ca unele țări să aplice un model diferit. Pe produs trebuie marcate întotdeauna denumirea și adresa producătorului.

Pe produsele importate trebuie să fie marcate, de asemenea, denumirea și adresa importatorului. În concluzie, așadar, pe un produs sunt marcate, în general, una sau două adrese (199):

— dacă producătorul este stabilit în cadrul Uniunii Europene, pe produs va fi marcată o singură adresă (cea a producă­torului) având în vedere că nu este implicat niciun importator;

— dacă producătorul (declarându-se el însuși producător prin aplicarea denumirii și a adresei sale pe produs) este stabilit în afara UE, iar produsele sunt introduse pe piața Uniunii de către un importator, pe produs vor fi marcate două adrese: cea a producătorului și cea a importatorului;

— dacă producătorul de origine este stabilit în afara UE, iar importatorul introduce produsul pe piață sub numele sau marca proprie ori modifică un produs deja introdus pe piață (astfel încât conformitatea cu cerințele aplicabile poate fi compromisă), importatorul este considerat producător. În acest caz, singura adresă care va figura pe produs (sau pe ambalajul sau documentul care însoțește produsul) este adresa importatorului care este considerat producător (200) (201);

— dacă producătorul este stabilit în UE (o societate situată în UE declarându-se ea însăși producător prin aplicarea denumirii și a adresei sale pe produs), deși produsele sunt fabricate în afara UE, societatea respectivă este considerată ca fiind producătorul responsabil de introducerea produsului pe piața Uniunii, chiar dacă importul real este efectuat de o altă societate. În acest caz, nu este implicat niciun importator în sensul definiției importatorului, astfel încât este suficient să se marcheze doar adresa producătorului.

4.2.2.3. Element de identificare

Pe produs trebuie să se marcheze tipul, lotul, numărul de serie sau de model sau un alt element care să permită identificarea sa. De regulă, elementul de identificare trebuie aplicat pe produs. Cu toate acestea, în mod excepțional, el poate fi mutat de pe produs în cazul în care această regulă nu poate fi respectată. Mutarea ar fi justificată dacă dimensiunea și/sau natura produsului face indicația ilizibilă sau irealizabilă din punct de vedere tehnic (202). În acest caz, elementul de identificare trebuie aplicat pe ambalaj, dacă acesta există, și/sau într-un document care însoțește produsul. Marcarea elementului de identificare pe produs nu poate fi nici omisă, nici mutată de pe produs pe ambalaj sau în documentele însoțitoare din motive de ordin pur estetic sau economic. Producătorului îi revine sarcina de a efectua evaluarea.

Această dispoziție implică faptul că, dacă un produs nu are ambalaj și nici nu este însoțit de vreun document, elementul de identificare trebuie să figureze direct pe produs.

Această cerință oferă producătorilor libertatea de a alege elementul pe care doresc să îl utilizeze ca identificarea produsului, atât timp cât trasabilitatea este garantată. Elementul de identificare utilizat trebuie să asigure o legătură clară cu documentația relevantă care demonstrează conformitatea tipului specific de produs, în special declarația deconformitate UE. Respectivul element de identificare a produsului trebuie să fie același cu cel din declarația deconformitate UE. Elementul de identificare ales de producător este, de asemenea, important în caz de retragere sau de rechemare de pe piață, întrucât toate produsele care poartă același element de identificare vor fi retrase sau rechemate de pe piață.

În unele cazuri – de exemplu, atunci când un produs este constituit din mai multe piese sau constituie un ansamblu de mai multe piese – natura sa nu permite aplicarea elementului de identificare. În aceste cazuri, elementul de identificarea produsului trebuie să fie aplicat pe ambalaj (sau în documentul care însoțește produsul). În afara marcajului cu ajutorul unui element de identificare aplicat pe ambalaj, marcarea suplimentară a produselor/părților/componentelor individuale poate fi efectuată în conformitate cu reglementările interne ale producătorului și în funcție de eforturile acestuia dea limita la minimum amploarea unei eventuale rechemări, prin deținerea unui sistem avansat pentru trasabilitatea elementelor individuale (de exemplu, codurile loturilor, datele de producție).

Conform anumitor operatori economici, un mod de a face referire la produse constă în a utiliza pentru identificare un număr de articol (o așa-numită „UGS”„unitate de gestionare a stocurilor”, stock keeping unit). Acest număr de articol poate fi utilizat, de asemenea, ca identificator în declarația de conformitate UE împreună cu alte elemente care fac posibilă trasabilitatea.

Produsul este constituit din mai multe piese/componente

Fiecare produs este închis într-un singur ambalaj, dar este posibil, în general, ca anumite componente sau piese să fie sau să poată fi vândute într-un alt ambalaj, ca piese/componente separate sau în alte combinații de piese/componente. Deși anumite componente/piese conținute în astfel de ambalaje pot fi marcate, altele pot fi prea mici sau pot avea o formă care nu permite marcarea elementului. Din aceste motive, este permisă atribuirea unui număr de articol setului/pachetului și utilizarea aceluiași număr de articol în declarația de conformitate UE.

Principalul scop al elementului de identificare este de a permite autorităților de supraveghere a pieței să identifice un produs specific și să stabilească legătura acestuia cu declarația de conformitate UE. În cazul în care, în timpul unei operațiuni de supraveghere a pieței, produsul este încă în ambalajul său, va fi mai ușor de identificat elementul și, prin urmare, de garantat că declarația de conformitate UE corespunzătoare se referă la produsul în cauză. Ar fi mai complicat dacă ar fi necesar să se deschidă ambalajul, să se găsească elementele de identificare pe fiecare unitate și să se stabilească legătura acestora cu o declarație de conformitate UE specifică.

Produsul este constituit dintr-un element asamblat

Inclusiv în cazul în care un produs este constituit dintr-un singur „element”, se întâmplă adesea ca elementul respectiv să fi fost asamblat de producător, utilizând mai multe piese (fără a fi destinat dezasamblării de către consumatori). Piesele care compun elementul (produsul) sunt deseori utilizate în proiectarea mai multor produse. În general, unele piese nu sunt suficient de mari pentru a fi marcate cu un element de identificare, în timp ce alte piese pot să nu permită marcarea unui element de identificare din motive tehnice (suprafață inegală, suprafață sferică etc.). În acest caz, deasemenea, este permisă aplicarea unui număr de articol pe ambalaj și utilizarea aceluiași număr în declarația de conformitate UE.

Produsul este constituit dintr-un singur element care nu provine din asamblarea mai multor piese

În acest caz, ar putea părea ușor să se marcheze produsul însuși cu un element de identificare identic cu cel care figurează în declarația de conformitate UE (și anume, un număr de articol). Cu toate acestea, același produs poate fi vândut într-un ansamblu, în combinație cu alte produse/elemente. Dat fiind că, în faza de producție, nu se știe ce elemente vor fi vândute „singure” și ce elemente vor fi ambalate împreună cu alte produse, este mai ușor să se marcheze pe ambalaj numărul de articol, corespunzător celui care figurează în declarația de conformitate UE. Astfel, autoritățile de supraveghere a pieței vor putea să stabilească mai ușor legătura dintre produs și declarația de conformitate UE.

4.2.2.4. Identificarea operatorilor economici

Operatorii economici sunt obligați să păstreze, pentru o perioadă de 10 ani, o evidență a operatorilor economici cărora le-au furnizat produsul și de la care au achiziționat produse. Trebuie reamintit că utilizatorul final (consumatorul) nu trebuie să îndeplinească această cerință, dat fiind că acesta nu este considerat operator economic.

Modul în care operatorii economici trebuie să îndeplinească această cerință nu este prevăzut în legislația de armonizarea Uniunii, dar trebuie menționat că autoritățile de supraveghere a pieței pot solicita documente relevante, inclusiv facturi, care să permită identificarea originii produsului. Prin urmare, ar putea fi util să se păstreze facturile pentru o perioadă mai lungă decât cea prevăzută în legislația contabilă, pentru a se putea îndeplini cerințele în materie de trasabilitate.

 

NOTE:

(191) Acest tip de confuzie poate surveni, de exemplu, atunci când numele distribuitorului apare pe ambalaj, în timp ce numele producă­torului este menționat în interior, pe produs.

(192) O marcă este un semn distinctiv sau un indicator utilizat de o persoană, o organizație comercială sau altă entitate juridică pentru a indica consumatorilor că produsele sau serviciile pe care apare marca provin dintr-o sursă unică și pentru a distinge produsele sau serviciile respective de cele ale altor entități. O marcă este un tip de proprietate intelectuală și constă, în general, într-un nume, un cuvânt, o expresie, un logo, un simbol, un desen, o imagine sau o combinație a acestor elemente.

(193) Articolul R2 alineatul (6) din anexa I la Decizia nr. 768/2008/CE.

(194) Articolul R4 alineatul (3) din anexa I la Decizia nr. 768/2008/CE.

(195) Articolul R2 alineatul (5) din anexa I la Decizia nr. 768/2008/CE.

(196) Articolul R7 din anexa I la Decizia nr. 768/2008/CE.

(197) Ase vedea considerentul 25 din Decizia nr. 768/2008/CE.

(198) De exemplu, o adresă care servește ca punct de informare pentru consumatori și pentru ceilalți utilizatori din statul membru în care produsul este pus la dispoziție.

(199) În sectorul dispozitivelor medicale, pe produs trebuie de asemenea marcate denumirea și adresa reprezentantului autorizat.

(200) Dacă importatorul aplică numai denumirea și adresa sa, dar lasă marca producătorului de origine, acesta rămâne importator. Prin urmare, adresa importatorului și cea a producătorului vor apărea pe produs (sau pe ambalaj sau pe documentul care însoțește produsul).

(201) Acest lucru este valabil și dacă producătorul și importatorul aparțin aceluiași grup de societăți, iar societatea cu sediul în UE care importă produsul în UE își asumă întreaga responsabilitate de producător al produsului.

(202) Această situație poate interveni în cazul jucăriilor, atunci când acestea sunt constituite din mai multe piese sau dintr-un ansamblu de mai multe piese.

Sursa: „Ghidul albastru” din 2016 referitor la punerea în aplicare a normelor UE privind produsele (http://ec.europa.eu)